STOP conducerii sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Publicat pe 2023-10-02 12:19:36 | Mihail Marinescu |

„Fiţi responsabili în trafic! Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor”, transmit polițiștii.
IPJ Prahova anunță că acțiunile pe linia combaterii conducerii de autovehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe sunt desfășurate zilnic pe drumurile publice din județul Prahova, fiind efectuate permanent testări cu aparatele etilotest și cu cele drugtest.
O astfel de acțiune a avut loc și ieri, 28 septembrie a.c., desfășurată de polițiștii Serviciului Rutier Prahova, pe drumurile naționale din județ.
Acțiunea s-a desfășurat pe mai multe intervale orare, fiind oprite, pentru control, peste 140 de autovehicule, printre care și autovehicule care efectuau transport deșeuri.
Au fost efectuate, în total, aproximativ 100 de testări cu aparatele etilotest și drugtest.
În cadrul acțiunii, în urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 126 de sancțiuni contravenționale.
21 dintre acestea au fost aplicate pentru nepurtarea centurii de siguranță, 13 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 7 pietonilor, două pentru neacordare prioritate vehicule, iar restul pentru alte abateri constatate.
Valoarea sancțiunilor este de aproximativ 51.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute 5 permise de conducere, două pentru neacordare prioritate vehicule, unul pentru efectuarea de depășiri neregulamentare, unul pentru depășirea vitezei cu mai mult de 50 de km/h, iar un altul pentru o altă încălcare a normelor rutiere.
Totodată, au fost reținute și 8 certificate de înmatriculare.
Se mai precizează faptul că 5 autovehicule au fost controlate în habitaclu, nefiind identificate nereguli.
„În trafic nu suntem singuri! Conduceți responsabil!”, atrag atenția polițiștii.