Bărbat reținut, pentru 24 de ore, pentru violarea sediului profesional și distrugere!
Publicat pe 2023-09-29 14:29:47 | Mihail Marinescu |

Persoana în cauză a pătruns în curtea unei societăți din comuna Albești-Paleologu, distrugând luneta și parbrizul a trei autoturisme!
Miercuri, 27 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Călugărească au identificat, depistat și reținut un bărbat bănuit de comiterea infracțiunilor de violarea sediului profesional și distrugere.
În fapt, în noaptea de 23 spre 24 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Albești-Paleologu au fost sesizați despre faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în curtea unei societăți din comuna Albești-Paleologu, distrugând luneta și parbrizul a trei autoturisme.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat și depistat persoana bănuită de comiterea faptelor ca fiind un bărbat în vârstă de 28 de ani din comuna Valea Călugărească.
În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal.