Incendiul de la o locuință din Aluniș ar fi fost provocat!

Publicat pe 2023-09-26 12:58:34Mihail Marinescu

A fost deschis un dosar penal!

Ieri, 25 septembrie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Slănic au fost sesizați despre faptul că pe raza comunei Aluniș se manifestă un incendiu la o locuință. În baza sesizării, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la fața locului, observând că incendiul a cuprins două locuințe, extinzându-se și la acoperișul alteia, din imediata apropiere. 
Echipajele de pompieri sosite la fața locului au procedat la stingerea incendiului, din primele verificări, reieșind faptul că acesta ar fi fost provocat. 
În urma incendiului, proprietarul primului imobilul, un bărbat în vârstă de 58 de ani a suferit mai multe arsuri, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
La acest moment polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a izbucnit incendiul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și vătămare corporală din culpă.