Putea fi și mai rău!
Publicat pe 2023-09-04 12:29:13 | Ionuț Mitoiu; Sursă foto: fcpetrolul.ro |

Petrolul - Oțelul Galați 2-2 (1-0)
Am asistat la un meci, de parcă nu se juca pe „Ilie Oană”, oaspeții evoluând cu nonșalanță, cu foarte multe ocazii de gol la poarta ploieșteană!
Nu am mai văzut așa ceva de foarte mult timp și rezultatul e corect, cu mențiunea că meciul putea să fie câștigat de gălățeni.
Lovitură de începere a partidei a fost dată de fostul petrolist, Ion Toma, cu peste 100 de meciuri și 15 goluri pentru Petrolul Ploiești.
În primul sfert de oră putea să se deschidă scorul în urma unui penalty, dar Zima a apărat execuția lui Cisotti (13)!
Au urmat alte două ocazii de gol ale oaspeților, Bodișteanu (20) și Pop (29).
Însă scorul e deschis de către petroliști.
Min.30, 1-0: Musi a pasat în mijlocul careului, iar Jair avea să marcheze cu un șut la colț.
Au mai urmat alte trei oportunități ale ploieștenilor prin Jair (42), Musi (45) și Hanca (45+1).
Repriză a doua a fost și mai consistentă, cu multe ocazii și trei goluri.
Petrolul a început bine parte a doua cu Jair în mare formă, ocazie (52) și din nou gol în poarta gălățeană.
Min.53, 2-0. La o fază petrcută în careul oaspeților, Jair e oportun și înscrie din fața porții.
A urmat o foarte bună ocazie de gol a lui Hanca (58), mingea trimisă de el a lovit transversala, după o lovitură liberă executată de Grozav!
Min.60, 2-1.
Oaspeții au redus scorul prin Frederic, care a marcat din 6-7 metri, după o pasă venită de la Pop.
După alte cinci minute a fost restabilită egalitate pe tabelă.
Min.65, 2-2: Cisotti a înscris din 7-8 metri din pasa lui Teles.
Petroliștii mai au o bună oportunitate prin Hanca (72), dar portarul Dur Bozoancă a respins salvator, în corner!
Așa s-a scris istoria acestui joc, cu mențiunea că oaspeții puteau să plece cu trei puncte de la Ploiești.
Jair și Cisotti, jucătorii meciului de pe „Ilie Oană”!
Petrolul rămane neînvinsă după ultimile cinci meciuri și e momentan pe locul cinci în clasament.
După întreruperea campionatului, petroliștii se vor deplasa la Cluj, unde vor da piept cu CFR Cluj.
Petrolul - Oțelul Galați 2-2 (1-0)
Marcatori: Jair (30, 53)/ Frederic (60), Cisotti (65).
Petrolul: Zima- Papp, Garutti, Țicu - Doua, Hanca (82-Dumitriu), Seto (69-Diomande), Jair, Musi ((82-Rădulescu) - Grozav, Petrovic (60-Roman). Antrenor: Florin Pîrvu.
Oțelul Galați: Dur Bozoancă - Adăscăliței, Yabre (59-Neagu), Lovric, Zhelev- Lopez (Zivulic), Cisotti, Teles- Bodișteanu (59-Tănasă), Pop (75-Carjan), Frederic. Antrenor: Dorinel Munteanu.
Cartonașe galbene: Doua (89)/ Zhelev-(62), Teles-(69), Neagu (86), Zivulic (90+1).
Au arbitrat: Sebastian Colțescu - Sebastian Gheorghe și Adrian Popescu.
VAR: Cristina Trandafir.
AVAR: Mircea Grigoriu.
Observatori: Constantin Stătescu și Irina Mirt.