Doi bărbați reținuți pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, iar un altul pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare

Publicat pe 2023-09-05 13:51:26Mihail Marinescu

Furt calificat... 
Duminică, 3 septembrie a.c., în jurul orei 22.00 polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Blejoi au fost sesizați cu privire la faptul că unui autoturism, ce se afla parcat în incinta unui centru comercial din comuna Blejoi, i-ar fi fost sustrase trei roți. În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele bănuite de săvârșirea faptei, ca fiind trei bărbați cu vârstele de 20, 29 și respectiv 31 de ani, din comuna Lipănești. 
Astfel, în urma depistării acestora, cei trei au fost conduși la sediul unității de poliție pentru audieri. 
Prejudiciul cauzat a fost recuperat și urmează să fie predat persoanei vătămate.
În baza probatoriului administrat, față de cei doi bărbați cu vârstele de 29 și 31 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive. 
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Tulburarea ordinii și liniștii publice...
În cursul nopții trecute, în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, despre faptul că o persoană provoacă scandal în fața societății unde acesta lucrează. 
Astfel, în baza sesizării, polițiștii au efectuat cercetări și verificări în zona producerii evenimentului, ocazie cu care au identificat și depistat persoana bănuită de comiterea faptei, ca fiind un tânăr în vârstă de 18 ani din municipiul Câmpina. 
Ulterior, tânărul a fost condus la sediul unității de poliție, iar asupra acestuia a fost găsit un obiect tăietor-înțepător care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor. 
Din cercetări a reieșit faptul că, în aceeași noapte, tânărul în cauză ar fi amenințat cu acte de violență angajații societății comerciale din municipiul Câmpina și ar fi provocat scandal încercând să pătrundă în incinta acesteia. 
În urma probatoriului administrat, față de tânărul de 18 ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive. 
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.