Depistați la volan sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive
Publicat pe 2023-09-01 10:51:50 | Mihail Marinescu |

Ieri, 30 august a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe DJ 101 G, în comuna Brazi, a avut loc un accident rutier.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat conducătorul auto ,din verificări stabilindu-se faptul că acesta, un bărbat în vârstă de 55 de ani, în timp ce se deplasa pe DJ 101 G, în comuna Brazi, la un moment dat, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu balustrada metalică din dreapta sensului său de mers, fiind proiectat într-un autoturism care se afla staționat, iar ulterior, în gardul unui imobil.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma evenimentului rutier, bărbatul a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate și pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
* Tot ieri, în jurul orei 20.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Câmpina, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în municipiu, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe strada Calea Doftanei, condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din municipiu.
Întrucât conducătorul auto prezenta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul drugtest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism (Cannabis).
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.
Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul are înmatricularea suspendată de drept și I.T.P expirat.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.