Acțiunile „BLITZ” în Bușteni, Comarnic și Valea Călugărească!

Publicat pe 2023-08-31 13:03:27Mihail Marinescu

Polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale însumând aproximativ 27.000 lei. Au fost reținute trei permise de conducere

Polițiștii Serviciului Rutier Prahova au desfășurat ieri, 29 august, o acțiune pe drumurile naționale din județ, în orașele Bușteni și Comarnic, și în comuna Valea Călugărească. Au fost controlate peste 150 de autovehicule și au fost efectuate aproximativ 100 de testări cu aparatele etilotest și drugtest. 
S-au aplicat 84 de sancțiuni contravenționale, 20 dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 9 pentru abateri săvârșite de bicicliști, 9 pietonilor, dar și două conducătorilor auto depistați la volan sub influența alcoolului.
Valoarea sancțiunilor a însumat aproximativ 27.000 de lei. 
De asemenea, au fost reținute trei permise de conducere, două dintre acestea  pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Acțiunea a avut drept scop reducerea numărului de accidente rutiere, acționându-se, în special, pentru prevenirea și combaterea abaterilor săvârșite de bicicliști și pietoni, și a nerespectării priorității de trecere pietonilor și vehiculelor care au acest drept.