Cercetați pentru portul, fără drept, de obiecte periculoase

Publicat pe 2023-08-28 14:32:30Mihail Marinescu

Pe 26 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești, cu ocazia activităților de patrulare desfășurate în parcul Meșteșugăresc din municipiu, au identificat și depistat un tânăr în vârstă de 17 ani care avea un comportament agitat. Cu ocazia controlului corporal, s-a constatat faptul că persoana în cauză avea asupra sa un obiect tăietor-înțepător. 
Tânărul din Ploiești a fost condus la sediul unității de poliție în vederea audierii, obiectul fiind ridicat in vederea continuării cercetărilor. 
În cauză, a fost întocmit un dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul, fără drept, de obiecte periculoase.

*În data de 27 august a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil, împreună cu polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat un control inopinat la un cazino din oraș, iar în urma controlului corporal al unui bărbat în vârstă de 33 de ani a fost găsit un obiect tăietor-înțepător. 
Astfel, bărbatul din orașul Mizil a fost condus la sediul unității de poliție pentru audiere, obiectul fiind, de asemenea, ridicat în vederea continuării cercetărilor. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul, fără drept, de obiecte periculoase.