Cercetați pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier

Publicat pe 2023-08-22 14:32:29Mihail Marinescu

Ieri, 21 august a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au depistat doi bărbați conducând sub influența băuturilor alcoolice. În jurul orei 07.00, în timp ce acționau cu aparatul radar pe strada Mihai Bravu, din municipiul Ploiești, în vederea combaterii nerespectării regimului legal de viteză și reducerii numărului de accidente produse din această cauză, un autoturism a fost înregistrat circulând cu viteza de 76 km/h. 
Întrucât conducătorul auto în vârstă de 48 de ani, din comuna Blejoi emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

*Ulterior, în jurul orei 18.00, acționând în comuna Bucov, polițiștii au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Târgșoru Vechi. La testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, acesta a indicat valoarea de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei doi bărbați au fost conduși la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cele două cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. 

* Seara trecută, în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Bălțești, în timp ce desfășurau activități de verificare și control al traficului rutier în comuna Surani au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Cărbunești. La solicitarea documentelor pentru control, bărbatul a declarat că nu are documentele asupra sa, însă la efectuarea unui control în autoturismul în cauză, polițiștii au găsit un portofel ce îi aparținea conducătorului auto. 
Astfel, a fost găsit un permis de conducere, iar cu ocazia verificările efectuate în bazele de date, s-a stabilit faptul că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 
În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că permisul de conducere în cauză fusese achiziționat de pe o rețea de socializare, contra unei sume de bani. Î
n cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.