Poliţia Prahoveană ne informează

Publicat pe 2023-08-16 13:35:23Mihail Marinescu

Dosar penal întocmit pentru portul, fără drept, de obiecte periculoase 

Ieri, 15 august a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești, în timp ce acționau pe linie de ordine publică în parcul „Toma Socolescu” din municipiu, au identificat și depistat un tânăr care avea un comportament suspect, odată cu observarea echipajului de poliție. 
Tânărul a fost legitimat, stabilindu-se că are vârsta de 18 ani, iar la controlul corporal efectuat asupra sa s-a constatat faptul că avea asupra sa un obiect tăietor-înțepător. Tânărul din Ploiești a fost condus la sediul unității de poliție, în vederea audierii. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul, fără drept, de obiecte periculoase.

Bărbat cercetat pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge 
La data de 15 august a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Doftanei, în timp ce desfășurau activități de verificare și control al traficului rutier în comuna Provița de Sus, au oprit, pentru control, pe DJ 100 E, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comună 
La solicitarea documentelor personale și ale autoturismului, polițiștii au constatat faptul că bărbatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, refuzând recoltarea. 
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge. 

Acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră
Marţi, 15 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova- cei ai Serviciului Rutier Prahova, cei ai Polițiilor municipale Ploiești și Câmpina, ai orașelor Băicoi, Boldești Scăeni și Urlați au organizat și desfășurat acțiuni pe raza de competență, în zonele de interes pentru prevenirea oricăror incidente antisociale și pentru reducerea numărului de accidente rutiere. 
Au fost legitimate aproximativ 500 de persoane și controlate peste 300 de autovehicule, peste 100 dintre șoferi fiind testați cu aparatele etilotest și drugtest, în vederea combaterii conducerii sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive. În cadrul acțiunilor care s-au desfășurat pe parcursul întregii zile, polițiștii prahoveni au aplicat, în total, 115 sancțiuni contravenționale, peste 90 dintre acestea la regimul rutier, accentul fiind pus pe combaterea nerespectării regimului legal de viteză, dar și 15 conform Legii nr.61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. 
Totodată, pentru neregulile constatate, au fost reținute 4 permise de conducere, două pentru efectuarea de depășiri neregulamentare, unul pentru neacordare prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept, precum și unul pentru conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului, dar și 5 certificate de înmatriculare. 
Valoarea totală a sancțiunilor este de aproximativ 36.500 lei. 
Prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în special depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive, precum și a celor care nu respectă regimul legal de viteză se numără printre obiectivele polițiștilor rutieri prahoveni.