26 de acţiuni efectuate de poliţiştii prahoveni în perioada 11-15 august
Publicat pe 2023-08-16 14:06:17 | Mihail Marinescu |

S-au aplicat, în total, peste 700 de sancțiuni contravenționale, însumând cel puţin 260.000 de lei.
Polițiștii prahoveni au acționat, în acest sfârșit de săptămână, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne din județ, pentru ca întreaga comunitate să se bucure în siguranță de minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Structurile de poliție rutieră și de ordine publică au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc sub influența băuturilor alcoolice, ori a substanțelor psihoactive, precum și pentru menținerea ordinii și siguranței publice.
Pe parcursul celor 5 zile, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost organizate și desfășurate 26 de acțiuni, polițiștii prahoveni controlând astfel aproximativ 1.500 de autovehicule, context în care, mai mult de 600 de șoferi au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest.
Totodată, au fost legitimate peste 2.000 de persoane și au fost verificate peste 60 de societăți comerciale.
Astfel, în urma activităților efectuate, polițiștii prahoveni au aplicat, în total, peste 700 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 260.000 de lei.
Dintre acestea, cele mai multe au fost aplicate conform O.U.G. 195/2022, privind circulația pe drumurile publice, de menționat fiind cele peste 200 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 60 pietonilor, precum și 30 bicicliștilor.
În urma controalelor din trafic, polițiștii rutieri au reținut 33 de permise de conducere și au retras 28 de certificate de înmatriculare.
Totodată, au fost constatate 11 infracțiuni la regimul rutier.
De asemenea, din totalul sancțiunilor, 110 au fost aplicate conform Legii nr.61/1991 R, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
În cele 5 zile, polițiștii din cadrul structurilor operative ale județului Prahova au intervenit la mai mult de 600 de apeluri prin SNUAU 112, fiind aplicate peste 100 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr.61/1991.