Agenți economici prahoveni verificați de polițiștii de specialitate

Publicat pe 2023-08-10 13:23:09Mihail Marinescu

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova au organizat și desfășurat ieri, 9 august, o acțiune ce a avut drept scop verificarea agenților economici care desfășoară activități de comerț cu produse alimentare și nealimentare, îndeosebi produse accizabile (țigarete și alcool), precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 8/1996 republicată, privind drepturile de autor și conexe, pe raza comunelor Drajna, Gorgota și Rîfov. 
În cadrul acțiunii au fost verificate 8 societăți comerciale, au fost legitimate 15 persoane și au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei.
Sancțiunile au fost aplicate după cum urmează: două conform O.U.G. nr. 28/2011, privind buna conduită în cercetarea ştiințifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, una conform Legii nr. 227/2015, privind Codul Fiscal, respectiv una conform Legii nr. 8/1996 R, privind dreptul de autor şi drepturile conexe. 
Totodată, a fost confiscată suma de 500 de lei. 
Exemplu: Cu ocazia verificărilor efectuate la punctul de lucru din comuna Gorgota, s-a constatat că agentul economic nu fiscalizase, prin intermediul casei de marcat din dotarea unității, suma de de 435 lei, obținută din vânzarea de produse alimentare și nealimentare la data controlului. 
În cauză, agentul economic a fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile O.U.G. 28/1999, cu amendă în cuantum de 10.000 de lei, iar suma de bani nefiscalizată a fost confiscată ca și măsură complementară, în baza aceluiași act normativ.