Infracțiuni depistate și sancționate de polițiștii prahoveni pe 8 august
Publicat pe 2023-08-09 15:01:05 | Mihail Marinescu |

*Tânăr reținut pentru 24 de ore, pentru comiterea a 6 infracțiuni de furt
La data de 8 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil au identificat, depistat și reținut un tânăr în vârstă de 22 de ani, din orașul Mizil, bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt, fapte comise în perioada mai 2022-iulie 2023.
În fapt, tânărul în vârstă de 22 de ani, ar fi comis 6 fapte de furt, una în luna mai a anului 2022, iar 5 în luna iulie a anului curent, creând un prejudiciu de aproximativ 1.500 de lei.
Persoana bănuită ar fi sustras băuturi alcoolice dintr-un supermarket, articole vestimentare, alimente, precum și trei ceasuri dintr-o stație de alimentare cu carburant.
În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
*Depistat la volan, fără a fi posesor de permis de conducere
La data de 8 august a.c., în jurul orei 19.45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Boldești Scăeni, în timp ce desfășurau activități pe raza de competență au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din oraș.
În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.
*Acțiune în zona de nord a municipiului Ploiești, pentru siguranța cetățenilor
Ieri, 8 august a.c., în intervalul orar 18.00-20.00, polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești, au desfășurat o acțiune în zona de nord a municipiului, în vederea descurajării elementelor infracționale și combaterii fenomenelor cu impact stradal.
S-a acționat, cu preponderență, în zonele aglomerate, unde se comit infracțiuni stradale, acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, cerșetorie, precum și încălcări ale normelor privind consumul și traficul de substanțe interzise.
Astfel, au fost legitimate 75 de persoane și au fost avertizate 20 de persoane cu privire la respectarea normelor de conviețuire socială.
Au fost controlate 37 de autovehicule, fiind efectuate 20 de testări cu aparatele etilotest, și au fost efectuate, în total, 11 controale corporale și ale bagajelor.
De asemenea, au fost controlate 4 unități comerciale, fără a fi identificate probleme.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, 7 la regimul rutier și 11 conform Legii nr.61/1991, privind respectarea normelor de conviețuire socială, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei.