Infracțiuni la regimul rutier, 27 iulie
Publicat pe 2023-07-28 14:05:37 | Mihail Marinescu |

La data de 27 iulie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe Șoseaua Nordului au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Bărcănești.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează fără dreptul de a conduce.
De asemenea, conducătorul auto a prezentat, la momentul controlului, o fotografie a unui permis de conducere eliberat de autoritățile din Italia, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date a rezultat că deținătorul acestuia este un bărbat din Siria.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
* La data de 27 iulie a.c., în jurul orei 23.30, tot polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Mărășești au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani.
Întrucât tânărul din municipiul Ploiești manifesta un comportament suspect, a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat o valoare pozitivă la substanța cannabis, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.