Tânăr cercetat pentru comiterea a două infracțiuni de furt calificat
Publicat pe 2023-07-27 15:55:39 | Mihail Marinescu |

Are doar 17 ani şi deja s-a descoperit că este autor a două furturi!
Miercuri, 26 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Combatare a Infracțiunilor Contra Persoanelor și Patrimoniului au identificat și depistat o persoană bănuită, în cadrul unui dosar penal de furt calificat.
În fapt, la data de 13 iunie a.c., polițiștii au fost sesizați de către un tânăr cu privire la faptul că, în urmă cu câteva zile, i-ar fi fost sustras telefonul mobil în timp ce se afla pe o stradă, din zona de sud a municipiului Ploiești.
În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptei ca fiind un tânăr în vârstă de 17 ani, din municipiul Ploiești.
Totodată, din cercetări, a mai reieșit faptul că același tânăr, ar mai fi comis o faptă de furt calificat în data de 18 iunie a.c.
În cauză, cercetărilor sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.