A refuzat să oprească la semnalul poliţistului, plus că nici nu avea drept de a conduce, având permisul suspendat, şi consumase şi cannabis!
Publicat pe 2023-07-25 15:03:43 | Mihail Marinescu |

Luni, 24 iulie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe Bulevardul București, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul acestuia și-a continuat deplasarea.
Astfel, polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, fiind oprit în apropierea localității Tătărani.
Persoana aflată la volan a fost identificată ca fiind un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Ploiești.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că acesta figurează cu dreptul de conducere suspendat.
De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat o valoare pozitivă la substanța cannabis, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.
În baza probatoriului administrat, față de tânărul de 22 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.
* La foarte scurt timp, tot polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe strada Ștrandului, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 24 de ani, din orașul Mizil.
Întrucât acesta manifesta un comportament suspect, a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat o valoare pozitivă la substanța cocaină, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.