Acțiunii cu efective mărite în Vălenii de Munte şi în Ploieşti, în cartierul Mihai Bravu

Publicat pe 2023-07-21 11:09:30Mihail Marinescu

Miercuri, 19 iulie a.c., în intervalul orar 23.00-2.00 polițiștii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte au organizat și desfășurat o acțiune cu forțe mărite având ca scop descurajarea elementelor infracționale, combaterea fenomenelor cu impact stradal, dar și asigurarea vizibilității elementului polițienesc. 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova. Astfel, în cadrul activităților au fost legitimate peste 130 de persoane și au controlat aproximativ 90 de autovehicule. Totodată, au fost efectuate 30 de testări cu aparatul etilotest. 
De asemenea, polițiștii au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale și au reținut un permis de conducere, pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Valoarea sancțiunilor este de aproximativ 5.000 de lei.
Acțiune în „Mihai Bravu” Tot ieri, în intervalul orar 19.00-21.00 polițiștii Secției nr.4 de poliție Ploiești au desfășurat o acțiune cu forțe mărite în zona cartierului Mihai Bravu, dar și în zona străzii Poștei, având ca scop prevenirea faptelor comise cu violență, precum și pentru prevenirea consumului de droguri și alte substanțe interzise. 
Astfel, cele 30 de forțe participante au legitimat 120 de persoane și au avertizat verbal 25. 
De asemenea, au fost efectuate 6 filtre rutiere și au fost controlate 45 de autovehicule. În cadrul acțiunii au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, 22 dintre acestea conform O.U.G nr.195 și 10 conform Legii nr.61/1991. 
Valoarea sancțiunilor este de aproximativ 10.000 de lei. Totodată au fost retrase și 4 certificate de înmatriculare.