Agresiune sexuală în centrul Ploieștiului! Cineva a sunat la 112!
Publicat pe 2023-07-14 11:40:25 | Mihail Marinescu |

Un bărbat în vârstă de 77 de ani este cercetat sub acuzația de agresiune sexuală după ce a sărutat o fetiță de 12 anișori!
În această după-masă, un bărbat în vârstă a fost surprins sărutând o minoră! S-a întâmplat chiar în centrul Ploieștiului, pe strada Toma Caragiu.
Cineva a sesizat, prin 112, Secția nr. 1 de Poliție Ploiești, anunțând cele văzute.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei fiind vorba de un bărbat în vârstă de 77 de ani din comuna Bucov, ulterior fiind condus la sediul unității de poliție pentru audiere.
Totodată, în urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate a fost identificată și depistată persoana agresată, fiind vorba de o minoră în vârstă de 12 ani, din municipiul Ploiești.
În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
De asemenea, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, transmite IPJ Prahova
UPDATE, 13 iulie:
IPJ Prahova revine asupra acestui caz cu o actualizare, comunicându-ne că, în
urma probatoriului administrat, față de bărbatul de 77 de ani din comuna Bucov a
fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii
de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
UPDATE, 14 iulie:
Joi,
13 iulie a.c., bărbatul de 77 de ani a fost prezentat instanței de judecată,
care a admis propunerea de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de
zile, anunţă IPJ Prahova!