Atleții de la CS Atletico Slănic au câştigat două titluri naţionale la Craiova!
Publicat pe 2023-07-10 13:05:56 | Mihail Marinescu |

În zilele de 8 şi 9 iulie a.c., Stadionul de atletism „Nicolae Mărășescu”, din Craiova, a fost gazda Campionatelor Naționale de Atletism pentru Seniori și Tineret ale României.
Atleții de la CS Atletico Slănic, conduși de președintele clubului, Gimy Mușat, și de profesorii Maria Andrei și Florin Andrei, au avut o prestație excelentă, reușind să obțină două titluri de campioni ai României și două medalii de bronz!
În prima zi, echipa de ștafetă mixtă 4 x 400 m, în componența Ruben Chivi - Bianca Stoica - Andrei Rebecca - Mark Fandly, a reușit, cu timpul de 3.32.66 min., să intre în posesia celor două titluri de campioană a României, atât la Seniori cât și la Tineret!
Tot în prima zi, atleta Rebecca Ioana Andrei a reușit în proba de 400 m, cu timpul de 54.70 sec. să obțină medalia de bronz la categoria Tineret!
În cea de-a doua zi de concurs, atleții prahoveni au reușit să obțină încă o medalie de bronz la Tineret cu ștafeta 4 x 400 m, în componența Darius Cornescu - Ruben Chivi - Teodor Marin - Mark Fandly!
De menționat că rezultatele sunt cu atât mai valoroase cu cât Bianca Stoica, Ruben Chivi, Darius Cornescu, Teodor Marin, sunt încă juniori!
În foto: CS Atletico Slănic - ștafeta 4 x 400 m mixt - dublă campioană a României;
Rebecca Ioana Andrei - CS Atletico Slănic - medalie de bronz la 400 m;
CS Atletico Slănic - ștafeta 4 x 400 m - medalie de bronz.