Ioan Slavici şi Octavian Paler, în subiectele probei de Limba şi Literatura Română, din cadrul Evaluării Naţionale
Publicat pe 2023-06-20 13:30:20 | Mihail Marinescu |

Primul examen de după greva generală!
Iată că s-a dat startul şi primului examen de după greva profesorilor, elevii care au terminat anul acesta clasa a VIII-a susţinând Evaluarea Naţională.
Astăzi, 18 iunie, ei au avut proba la Limba şi Literatura Română.
În primul subiect, candidaţii au primit două texte epice: un fragment din opera „Limir împărat”, de Ioan Slavici, şi „Deșertul pentru totdeauna”, de Octavian Paler, cerându-se să se răspundă la anumite cerinţe legate de aceste texte.
Cu opera „Limir împărat”, elevii aveau să se întâlnească şi în cel de-al doilea subiect, prin a realiza o compunere de minimum 150 de cuvinte în care să o caracterizeze pe Lia, personajul din opera mai devreme amintită.
În redactarea compunerii, trebuie avut în vederea „notarea a două date de identificare a personajului”, „prezentarea, prin câte o secvenţă comentată, a două trăsături morale ale personajului” sau “corelarea unei valori personale cu una dintre valorile personajului”.
Evaluarea Națională se va desfășura în perioada 19 iunie - 4 iulie 2023.
Conform situației centralizate de către Ministerul Educației pe baza informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene, peste 161.500 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși în vederea susținerii examenului, organizat în 3.533 de unități de învățământ/centre de examen.
Cea de-a doua probă va avea loc miercuri, 21 iunie, la Matematică, iar, acolo unde este cazul, se susţine şi proba la Limba și literatura maternă, programată pentru joi, 22 iunie.
Rezultatele inițiale vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00.
Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).
Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.
Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale.
Pentru Admiterea la liceu nu se mai ţine cont de media claselor V-VIII!