Din Sinaia, minora a ajuns în judeţul Giurgiu!

Publicat pe 2023-06-27 11:02:02Mihail Marinescu

UPDATE, 27 iunie:
Minora respectivă a fost depistată în judeţul Giurgiu. Din primele verificări a reieşit faptul că minora nu a fost victima niciunei infracţiuni pe timpul plecării voluntare de la domiciliu, informează IPJ Prahova.

ŞTIREA INIŢIALĂ:
Mama ei este îngrijorată că fata nu s-a întors acasă de mai bine 24 de ore și a anunțat Poliția

Vineri, 23 iunie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Sinaia au fost sesizați de către o femeie din oraș, despre faptul că fiica sa, POPESCU IOANA ALEXANDRA, în vârstă de 15 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu la data de 22 iunie a.c., și nu a mai revenit.
Semnalmente: aproximativ 1,67 metri înălțime, 62 de kg, păr brunet, lung, constituție normală, fără semne particulare.
La momentul plecării, minora purta pantaloni albaștri și un tricou gri, având pe el imprimat un șoim.
Persoanele care pot oferi informații cu privire la minora în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.