Accident mortal la Ciupelnița!
Publicat pe 2023-06-07 00:58:39 | Mihail Marinescu |

Un tânăr, de 18 ani, în timp ce deplasa pe marinea drumului, a fost acroșat de un autoturism condus de un șofer care s-a dovedit că era sub influența alcoolului!
Câteva ore mai târziu, băiatul de 18 ani avea să fie declarat decedat
UPDATE:
În urma prezentării tânărului în fața unității de parchet competente, față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Duminică, 4 iunie, în jurul orei 23:00, pe DJ 101 F, în comuna Ciupelnița, un autoturism a acroșat un tânăr de 18 ani care se deplasa pe marginea drumului. Șoferul, însă, a preferat să părăsească locul accidentului!
Despre accident comiterea accidentului au fost anunțați polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești.
Pietonul a fost transport la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, iar în cursul acestei dimineți, din păcate, acesta a fost declarat decedat.
În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat și ulterior depistat persoana bănuită de săvârșirea faptei, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 24 de ani, din comuna Dumbrava.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.88 mg/ l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, acesta a fost testat și cu aparatul DrugTest care a indicat un rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.
În baza probatoriului administrat, față de bărbatul de 41 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.