A fost lovit de un cablu metalic şi a decedat!

Publicat pe 2023-05-24 10:09:00Mihail Marinescu

Marţi dimineaţă, pe 23 mai a.c., un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Târgşoru Vechi, a decedat după ce a fost lovit de un cablu metalic! Nenorocierea s-a produs în incinta unei societăţi comerciale din comuna Ariceştii Rahtivani, fiind sesizată, în jurul orei 10:30, Secţia de Poliţie rurală din Cocorăştii Colţ.
La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj medical, ce avea să declare decesul persoanei respective.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Ploiești în cazul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate si sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, ne informează IPJ Prahova.