Arestat preventiv pentru furt calificat

Publicat pe 2023-05-04 14:44:46Mihail Marinescu

Individul este cercetat pentru că ar fi furat 1.320 de lei din rucsacul unei femei ce călătorea cu un mijloc de transport în comun

Miercuri, 3 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului au identificat, depistat și ulterior reținut o persoană bănuită de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
În fapt, la data de 13 martie a.c., polițiștii au fost sesizați de către o femeie despre faptul că, în timp ce călătorea cu mijlocul de transport comun, în municipiul Ploiești, o persoană i-ar fi sustras din interiorul rucsacului 1.320 de lei.
În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un tânăr în vârstă de 21 de ani din municipiul Ploiești.
În baza probatoriului administrat față de tânărul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior Instanța de judecată a admis propunerea procurorului și a emis, pe numele acestuia, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.