Ce au descoperit polițiștii cu ocazia unor percheziți domiciliare efectuate în Filipeștii de Târg!

Publicat pe 2023-04-14 16:21:35Mihail Marinescu

Indivizii asupra cărora s-a întreprins perchezițiile sunt cercetați pentru dețineri fără drept de arme și de braconaj! 

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat, pe 13 aprilie a.c., 4 percheziții domiciliare, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de armă fără drept și braconaj, la domiciliile a trei bărbați cu vârstele de 28, 48 respectiv 49 de ani, din comuna Filipeștii de Târg.
În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri provenite din săvârșirea infracțiunilor care fac obiectul cauzei precum: 21 de kg de carne de vânat, două bucăți de piei provenite de la porci mistreți, două trofee căprior, două arme letale de vânătoare deținute în mod legal, precum și 178 de cartușe.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Matei Basarab” Ploiești, anunță IPJ Prahova într-un comunicat de presă.