Inconştienţa unui ploieştean! I-a încredinţat maşina unui copil de 13 ani!
Publicat pe 2023-04-07 11:21:02 | Mihail Marinescu |

Percheziții într-o cauză penală în care se efectuează cercetări pentru infracțiuni la regimul rutier
Update:
În urma prezentării
celor doi bărbați în fata unității de parchet competente, față de bărbatul în
vârstă de 35 de ani a fost dispusă măsura arestului la domiciliu pentru 30 de
zile, iar față de bărbatul în vârstă de 56 de ani a fost dispusă măsura controlului
judiciar pentru 60 de zile
Ştirea iniţială:
Miercuri, 5 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești- Biroul de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la domiciliile a doi bărbați cu vârstele de 35, respectiv 56 de ani, bănuiți de săvârșirea mai multor infracțiuni la regimul rutier.
Din cercetări, a reieșit faptul că, la data de 3 martie a.c., bărbatul în vârstă de 56 de ani, din municipiul Ploiești, ar fi încredințat autoturismul său unui minor în vârstă de 13 ani, acesta conducându-l în prezența sa, pe mai multe străzi din municipiu, fiind filmat și postat pe o rețea de socializare!
Tot din cercetări, a reieșit faptul că, în perioada iulie 2020- martie 2023, bărbatul în vârstă de 35 de ani, din municipiul Ploiești, ar fi săvârșit o infracțiune de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, precum și mai multe infracțiuni de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat și ridicat mai multe mijloace materiale de probă, cei doi fiind conduși la sediul unității de poliție în vederea audierii.
Astfel, în baza probatoriului administrat, față de persoanele bănuite a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentate unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Matei Basarab” Ploiești.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea clarificării activității infracționale.
Poliţia prahoveană ne mai informează!
Bărbat depistat în vederea executării pedepsei închisorii
La data de 5 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Ploiești, pe numele unui bărbat în vârstă de 57 de ani, din comuna Fulga.
Acesta a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. Individul respectiv fost condus la Penitenciarul Mărgineni, în vederea executării pedepsei.
Depistat la volan, sub influența alcoolului
Miercuri, 5 aprilie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției oraşului Plopeni, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe Aleea Zorilor, din oraș, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism.
La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 38 de ani, din oraș, care emana halenă alcoolică.
Având în vedere acest aspect, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.