Polițiștii prahoveni, printre elevii de la Şcoala „Elena Doamna”, în cadrul programul ,, Școala Altfel”

Publicat pe 2023-03-31 13:30:29Mihail Marinescu

Activitatea a avut ca subiect educaţia rutieră, incluzând învăţarea regulilor de circulaţie şi prin metode practice

Joi, 30 martie, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cu cei rutieri au desfășurat o activitate de educație rutieră la Școala Primară „Elena Doamna” din municipiul Ploiești, la care au participat aproximativ 100 de elevi, o parte dintre ei luând pentru prima dată contact cu regulile de circulație. Pornind de la ideea că pentru copii, orice loc poate fi transformat instant într-un loc de joacă, polițiștii le-au explicat celor mici că, deși își iubesc jucăriile, o minge ajunsă pe şosea nu trebuie să îi determine să uite tot ce au învăţat până atunci despre siguranţa pe stradă.
Oamenii legii le-au vorbit despre faptul că atunci când nu sunt pietoni, sunt pasageri, și de asemenea, și ei au reguli de respectat. Nu trebuie să țipe, să sară, să dea muzica la maximum sau să deranjeze, în vreun fel, şoferul în timp ce conduce, atrag atenţia poliţiştii.
De atenţia şi concentrarea lui depind vieţile tuturor pasagerilor, precum și siguranța celorlalți participanți la trafic.
„Deși activitatea din curtea școlii a fost destinată copiilor, pe această cale venim cu un mesaj către părinți, cărora le reamintim faptul că cei mici pot ocupa locul din faţă, în dreapta şoferului doar după împlinirea vârstei de 12 ani şi doar la o înălţime de peste 150 de centimetri. Sub această înălţime, copiii au voie doar pe locurile din spate, în scaune speciale adaptate vârstei şi greutăţii lor”, declară poliţiştii în cadrul unui comunicat de presă emis de către IPJ Prahova.
Cu copiii de clasa a lV-a, polițiștii rutieri au traversat strada pe trecerea de pietoni din apropierea școlii și le-au explicat cât de important este să nu desfășoare alte activități de natură a le distrage atenția când aleg să traverseze partea carosabilă. „Activitățile educativ preventive pe linie rutieră sunt desfășurate permanent în județul Prahova, întrucât considerăm că educația rutieră este deosebit de importantă, iar un comportament rutier corect se formează de la cele mai mici vârste”, au mai declarat poliţiştii prahoveni.