Rezultate slabe pentru echipele prahovene la reluarea campionatului Ligii a 3-a

Publicat pe 2023-03-16 10:09:05Ionuţ Mitoiu; Sursă foto: csblejoi.ro

În etapa 16-a, seria 5-a, din Liga a 3-a la fotbal, echipele prahovene s-au ales cu doar un punct din nouă posibile, la reluarea campionatului!
CS Blejoi, liderul seriei, a pierdut la un scor neverosimil, un meci cu două reprize total diferite, în deplasarea de la Kids Tâmpa Brașov.
În prima repriză, Blejoiul a controlat jocul, ratând și un penalty, ca în partea a doua să fie de nerecunoscut! Cu toate că au avut un jucător în plus, blejoienii au primit trei goluri, Nechita de la gazde, fiind „jucătorul meciului”, cu patru reușite!
Scorul final a fost 5-2 pentru brașoveni (2-2 la pauză).
Pentru Blejoi au marcat: Bălașa (minutul 19) și Ghinea (minutul 32). Iată echipa folosită de CS Blejoi în acest joc: Bălănică – Drăgoi, Nicolae, Cl. Stoica, Ghinea – Dima, Pahonțu (64 - Mănescu), Enache- Brăilă, Bălașa (74-D.Ilie), Nițescu. Antrenor: Răzvan Vlad.
CS Păulești continuă parcursul ezitant în meciurile disputate pe teren propriu, pierzând în fața echipei SR Brașov!
Cei din Brașov s-au dovedit a fi o „nucă” tare, care au marcat cate un gol in fiecare repriză.
La 2-0 pentru oaspeți, cei din Păulești au redus scorul prin Ad.Vintilă (69). Așadar, CS Păulești – SR Brașov 1-2 (0-1).
Formația folosită de CS Păulești: Nedelcu (46-Popa) – Țăranu (46-Țugui), Ștefan, Pătrașcu, Pinescu - C.Stoica, Cr. Vrăjitoarea (46-Neacșu) – Dumitrașcu,. Cr.Vasile (89-Saulea), F.Sandu (89-Leca) – Ad. Vintilă. Antrenor: Florin Pripu.
CSO Plopeni, cea de-a treia echipă prahoveană, a terminat la egalitate pe teren propriu, cu AFC Odorheiu Secuiesc, scor: 0-0.

Clasament, Etapa a 16 – a:
1. CS Blejoi 38 puncte
2. CSO Plopeni 28 puncte
 -------------------------------
8.CS Păulești 18 puncte
Etapa a 17 – a, pe 18 martie, programează partidele:
CS Păulești - ASC Olimpic Zărnești
Olimpic Cetate Rașnov - CSO Plopeni
CS Blejoi - Sepsi OSK Sf.Gheorghe.