La mulţi ani tuturor femeilor cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii!
Publicat pe 2023-03-08 12:03:50 | Mihail Marinescu |

Data de 8 martie este Ziua Internaţională a Femeii, zi în care mamele, bunicile, colegele de servici primesc, de obicei, buchete de flori din partea bărbaţilor.
Dar ştiaţi că, prima dată, Ziua Femeii a fost sărbătorită la 28 martie 1909, în urma unei decizii a Partidului Socialist American sub denumirea „Ziua naționala a femeii”? A nu se confunda Socialismul cu Comunismul! E diferenţă mare, deşi unii fac şi acum această confuzie...!
La 23 martie 1909, în New York, a avut loc o conferința a socialiștilor americani unde s-a discutat despre drepturile femeilor.
În august 1910, cu ocazia Internaționalei Socialiste reunită la Copenhaga, activista socialistă germană Clara Zetkin împreună cu colega ei Luise Zietz propun sărbătorirea zilei internaționale a femeii, fără a specifica însă o dată anume.
Ziua internațională a femeii a fost sărbătorită pentru prima dată anul următor, în 19 martie 1911.
Sărbătoarea a devenit din ce în ce mai populară până când a fost sărbătorită de Organizația Națiunilor Unite în 1975.
Următoarea etapă în instituirea zilei dedicate femeii l-a constituit proclamarea, în 1977, de către ONU, a Anului Internațional al Femeilor și declararea perioadei 1976–1985 ca Deceniul ONU pentru condiția femeii., scrie wikipedia.com.