Pîrvu și Jair au prefațat meciul cu FCSB
Publicat pe 2023-03-03 11:17:31 | Ionuţ Mitoiu |

Din conferința de presă ce a avut loc ieri, 1 martie, la sediul clubului Petrolul, am reținut următoarele gânduri ale celor doi amfitrioni:
- meci greu pe „Arena Națională”, cu un adversar puternic, angrenat în lupta pentru titlu;
- ambii îşi doresc un rezultat pozitiv, adică să adune punct sau puncte, atât în jocul din această seară, dar și în ultimile partide rămase din sezonul regulat;
- lotul e pregătit pentru meci, inclusiv Budescu, care de fapt a primit minute și în jocul cu clujenii.
Un aspect pozitiv este revenirea la echipă a fundașilor suspendați, care va spori încrederea de a obține un rezultat bun.
Referitor la întrebarea adresată lui Jair, cine bate primul loviturile de pedeapsă și cele libere, brazilianul a spus că antrenorul hotărește.
Florin Pîrvu a completat spunând, că în funcție de componența echipei la momentul respectiv se poate decide executantul.
Lui Florin Pîirvu i s-a adus la cunoștință că fanii ploieșteni vor însoți şi vor încuraja echipa pe „Arena Națională”, unde rivalitatea celor două galerii va fi la cote înalte!
Legat de acest fapt, antrenorul „lupilor” a ținut în mod expres să mulțumescă fanilor pentru felul cum au încurajat echipa la meciul cu CFR, fiind încântat și impresionat foarte mult, dorind să-i răsplătească pe suporteri cu un joc bun în această seară, încheiat cu un rezultat pozitiv.