“Dincolo de gratii”!
Publicat pe 2023-02-17 15:15:23 | Mihail Marinescu |

Joi, 16 februarie a.c., Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou a organizat activitatea “Dincolo de gratii”, în colaborare cu Organizația Umanitară Concordia.
Activitatea s-a derulat la Școala de Meserii Concordia, cu participarea specialiștilor din cadrul Serviciului Asistență Psihosocială, a unui număr de 3 deținute clasificate în regimurile semideschis și deschis, a reprezentanților organizației și a unui număr de 28 de tineri beneficiari ai organizației.
Scopul activității a fost valorificarea experienței și a lecțiilor de viată ale persoanelor private de libertate în vederea prevenirii comportamentelor specifice delincvenței juvenile în rândul tinerilor.
De asemenea, reprezentanți ai Organizației Umanitare Concordia au prezentat persoanelor private de libertate participante activitatea desfășurată de către Școala de Meserii Concordia, proiect prin intermediul căruia organizația sprijină persoanele defavorizare în vederea calificării profesionale.
Înscriindu-se în obiectivele prevăzute de Strategia de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-2024, evenimentul a vizat pe de o parte sensibilizarea opiniei publice cu privire la problematica reintegrării sociale a persoanelor private de libertate și prevenirea infracționalității, iar pe de altă parte dezvoltarea și consolidarea de parteneriate, în vederea facilitării reintegrării sociale a persoanelor care au executat pedepse sau măsuri privative de libertate.