În luna ianuarie, poliţiştii locali de la Serviciul Circulaţie au aplicat 275 sancțiuni contraventionale, în valoare de 62.550 lei

Publicat pe 2023-02-03 13:20:26Mihail Marinescu

Principalele activități efectuate de polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice, în cursul lunii ianuarie 2023, au constat în asigurarea fluenței circulației rutiere și pietonale în zona Halelor Centrale, str. Cuza-Vodă, str. Jurnalist Gabi Dobre, str. C. D. Gherea, Bd. Republicii și în zona Gării de Sud, precum și în zonele în care s-au efectuat revizii la sistemul de semaforizare.
De asemenea, au fost desfășurate acțiuni pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile O.U.G. privind oprirea, staţionarea, accesul interzis, Hotărârile de Consilu Local privind circulaţia şi staţionarea microbuzelor şi autobuzelor, privind masa maximă, privind interzicerea parcării autoutilitarelor, inclusiv vehicule care intră în categoria remorcă/ semiremorcă, în parcările de reședință și de domiciliu, se declară într-un comunicat de presă primit la redacţie, emis de către Poliţia Locală Ploieşti.
Astfel, polițiștii locali au verificat 326 conducători auto și au aplicat 275 sancțiuni contraventionale în valoare de 62.550 lei, au soluționat un număr de 412 sesizări, au afișat 74 procese verbale, au asigurat măsuri specifice la 16 accidente soldate cu pagube materiale și au dispus ridicarea a 31 autovehicule.