Elevii încep anul şcolar 2023-2024 pe 11 septembrie, conform Proiectului privind structura anului şcolar

Publicat pe 2023-01-31 13:21:04Mihail Marinescu; Sursa: edu.ro

Ministerul Educaţiei a publicat Proiectul de ordin de ministru privind structura anului şcolar 2023 - 2024.
Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice (de la data publicării, 27 ianuarie) pe adresa de e-mail mihaela.alexandru@edu.gov.ro.
Aşadar, conform proiectului, anul şcolar 2023-2024 începe la data de 1 septembrie 2023, se încheie la data de 31 august 2024 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri.
Cursurile anului şcolar 2023 - 2024 încep la data de 11 septembrie 2023.
Prin excepţie, se stabilesc următoarele:
a) pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;
b) pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;
c) pentru clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024;
d) pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.

Iar cu module în loc de semestre sau trimestre!
Anul şcolar 2023 - 2024 se structurează, pe intervale (module) de cursuri și intervale de vacanță, astfel:
Cursuri - de luni, 11 septembrie 2023 până vineri, 27 octombrie 2023;
Vacanţă - de sâmbătă, 28 octombrie 2023 până duminică, 5 noiembrie 2023;
Cursuri - de luni, 6 noiembrie 2023 până vineri, 22 decembrie 2023;
Vacanţă - de sâmbătă, 23 decembrie 2023 până duminică, 7 ianuarie 2024;
Cursuri - de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024 sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
Vacanță - o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024;
Cursuri - de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024 sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 12 aprilie 2024;
Vacanţă - de sâmbătă, 13 aprilie 2024 până duminică, 21 aprilie 2024;
Cursuri - de luni, 22 aprilie 2024 până vineri, 21 iunie 2024;
Vacanţă - de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024.