Cateheza „Cinstirea lanțului Sf. Apostol Petru”, la Penitenciarul Ploiești

Publicat pe 2023-01-20 15:47:35Mihail Marinescu

Joi 19 ianuarie a.c, la sediul Penitenciarului Ploieşti, în capela unității s-a desfășurat cateheza privind „Cinstirea lanțului Sf. Apostol Petru”, fiind urmată de slujba „Tainei Sfântului Maslu”, ambele slujbe fiind susținute de către preotul Joița Nicolae Gabriel din partea Parohiei „Lacul Tei” din București şi preotul unități Constantin Rădulescu.
La eveniment au participat aproximativ treizeci și cinci de persoane private de libertate de libertate custodiate de instituție ce și-au manifestat dorința să participe. Cu această ocazie, deținuții nevizitați au primit patruzeci de pachete din partea colaboratorilor externi constând în obiecte de uz personal și obiecte religioase.
Acțiunea face parte din seria activităților de promovare a valorilor moral – religioase specifice credinței ortodoxe prin implicarea comunității și a reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române în reintegrarea celor care au comis infracțiuni, se declară într-un comunicat de presă semnat de Comisar șef de poliție penitenciară Valentin Matei, director Penitenciarul Ploieşti.