457 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţiştii prahoveni, în trei zile, conducătorilor auto
Publicat pe 2023-01-12 12:10:13 | Mihail Marinescu |

39 de şoferi au rămas fără permis de conducere
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost organizate, recent, 23 de acțiuni, atât pe timp de noapte cât și pe timp de zi, în mai multe zone din judeţ.
Astfel, polițiștii municipiilor Ploieşti și Câmpina, polițiștii Serviciului Rutier Prahova, Polițiilor orășenești Azuga, Băicoi, Bușteni, Plopeni, Slănic, Urlați, Vălenii de Munte, precum și cei ai Secțiilor Rurale de Poliție Bălțești, Blejoi, Ciorani, Drajna și Valea Călugărească au acționat pentru combaterea faptelor antisociale, descurajarea elementelor infracționale, prevenirea și combaterea criminalității stradale, precum și pentru verificarea modului de respectare al normelor rutiere în vigoare, cu accent pe depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză sau care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În cadrul acțiunilor din cele trei zile, au fost legitimate aproximativ 1.380 de persoane, fiind controlate peste 1.270 de autovehicule.
Astfel, pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe au fost efectuate 562 de testări cu aparatele etilotest și 7 cu aparatele Drugtest.
În urma activităţilor, polițiștii au aplicat, în total, 457 de sancțiuni contravenționale, jumătate dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Acționând și pentru prevenirea și combaterea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, polițiștii prahoveni au aplicat 15 sancțiuni contravenționale în acest sens, conform Legii nr. 61/1991.
Valoarea tuturor sancțiunilor este de peste 181.300 de lei.
Totodată, 39 de conducători auto au rămas fără permis de conducere, 8 dintre aceștia fiind depistați conducând sub influența băuturilor alcoolice, 2 sub influența substanțelor psihoactive, 18 permise de conducere au fost reținute pentru nerespectarea regimului vitezei, iar alte 11 pentru încălcarea altor abateri de la normele rutiere.
Cu ocazia controalelor din trafic au fost reținute și 11 certificate de înmatriculare, cele mai multe pentru valabilitatea expirată a Inspecției Tehnice Periodice.