Accident rutier în Dumbrava!

Publicat pe 2026-01-02 14:36:41Mihail Marinescu

După două incendii, iată că apare și un accident rutier, toate chiar în prima zi a anului! Este vorba despre un autoturism ce s-a răsturnat, în statul Coslegi, comuna Dumbrava.
Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă. 
În sprijin, a acționat și SAJ Prahova. 
În autoturism se aflau 4 persoane, printre care și doi minori care, la sosirea echipajelor de intervenție, se aflau în afara autoturismului.
Toate persoanele implicate în accident au primit îngrijiri medicale la fața locului și, ulterior, au fost transportate la spital de către ambulanțele SMURD și SAJ, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.