Doi puștani, depistați de polițiști după ce au furat anumite bunuri dintr-o unitate comercială
| Publicat pe 2025-11-21 15:25:30 | Mihail Marinescu |
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Blejoi au intervenit cu operativitate și au reușit depistarea unor tineri bănuiți de comiterea unui furt, dintr-un magazin din comuna Bărcănești.
La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 17:45, polițiștii au fost sesizați despre faptul că mai multe persoane necunoscute ar fi sustras mai multe bunuri și ar fi părăsit incinta cu un autovehicul plecând într-o direcție necunoscută.
În baza semnalmentelor furnizate, patrula de siguranță publică a reușit să intercepteze persoanele în cauză în zona de proximitate.
Aceștia au fost identificați ca fiind doi tineri, de 17 ani, respectiv 21 de ani, din orașul Boldești-Scăeni.
În urma controlului autovehiculului au fost găsite bunurile sustrase.
Bunurile au fost restituite societății comerciale, iar persoanele au fost conduse la sediul secției de poliție pentru continuarea cercetărilor.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.















