Acțiune amplă a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor

Publicat pe 2025-11-03 20:13:58Mihail Marinescu

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Plopeni desfășoară, în seara de 3 octombrie, activități pe raza orașului Plopeni dar și pe raza localităților Dumbrăvești, Cosminele și Vâlcănești, având ca scop principal creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și menținerea unui climat de ordine și liniște publică. 
Acțiunea urmărește creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, intensificarea măsurilor de siguranță rutieră în zonele cu risc ridicat, prevenirea faptelor antisociale și a infracțiunilor comise cu violență, dar și responsabilizarea și conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun atât ei, cât și ceilalți participanți la trafic, prin nerespectarea regulilor de circulație.
În sprijinul polițiștilor sunt angrenați și specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic, precum și echipe canine, inclusiv câine de urmă, pentru depistarea persoanelor care dețin substanțe interzise sau care se sustrag măsurilor legale. 
Prin aceste activități, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova reafirmă angajamentul său ferm pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și descurajarea comportamentelor care pot afecta viața de zi cu zi a cetățenilor. 
Acțiunea face parte dintr-un amplu plan de măsuri dispus la nivelul IPJ Prahova, ce are drept scop protecția comunității, reducerea riscurilor rutiere și întărirea încrederii publice în instituțiile de ordine.