Un bărbat în vârstă a fost găsit decedat într-un apartament din Ploiești!
| Publicat pe 2025-10-30 15:06:28 | Mihail Marinescu |
Cineva a sunat la 112 și a anunțat că se prelinge sânge pe la fereastra unui imobil situat la etajul 3 al unui bloc din Ploiești
Miercuri, 29 octombrie a.c., în jurul orei 18:39, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe fereastra unui imobil situat pe strada Măgurii din municipiu s-ar prelinge urme de sânge, provenind de la etajul al treilea al clădirii, unde se afla un bărbat.
La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiștii împreună cu echipaje medicale, pentru verificarea celor sesizate.
În momentul sosirii echipajelor de intervenție, bărbatul s-a precipitat de la fereastra apartamentului.
Echipajul medical a efectuat manevre de resuscitare, conform protocolului, însă, a fost declarat decesul victimei, anunță IPJ Prahova.
Persoana în cauză a fost identificată ca fiind un bărbat de 75 de ani din municipiu.
Din verificările preliminare efectuate de polițiști s-a stabilit că, în momentul producerii evenimentului, ușa apartamentului era asigurată pe interior, iar în interiorul locuinței nu a fost identificată nicio altă persoană.
Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.















