Activități de educație rutieră desfășurate de polițiștii rutieri în școli din Mizil și Vălenii de Munte

Publicat pe 2025-10-21 10:08:01Mihail Marinescu

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au desfășurat luni, 20 octombrie a.c., o serie de activități cu caracter informativ-preventiv în mai multe unități de învățământ din județ, în contextul premergător vacanței școlare de toamnă. Scopul acestor acțiuni a fost conștientizarea elevilor cu privire la importanța respectării regulilor de circulație, prevenirea accidentelor rutiere în rândul minorilor și promovarea unui comportament responsabil în trafic, atât în calitate de pietoni, cât și de pasageri, ne anunță IPJ Prahova într-un comunicat de presă. 
Activitățile au fost desfășurate în unități de învățământ din Mizil și Vălenii de Munte, adaptându-se vârstei și nivelului de înțelegere al elevilor.
Cu sprijinul cadrelor didactice, polițiștii le-au prezentat celor mici materiale educative, au organizat discuții interactive și au răspuns întrebărilor adresate de copii, evidențiind principalele pericole din trafic și modul de evitare a acestora. 
De asemenea, elevii au fost încurajați să adopte un comportament preventiv și să respecte cu strictețe regulile de circulație, mai ales în perioada vacanței, când petrec mai mult timp în afara unității școlare. 
Astfel de activități vor continua pe tot parcursul anului școlar, fiind parte integrantă a obiectivelor instituționale prioritare. Inspectoratul de Poliție Județean Prahova reamintește tuturor participanților la trafic, indiferent de vârstă, că siguranța rutieră este o responsabilitate comună!