Încă un autoturism afectat de incendiu, în Ploiești!
Publicat pe 2025-07-07 15:40:58 | Mihail Marinescu |

Pompierii militari de la Detașamentul 1 Ploiești au acționat luni, 7 iulie, la orele prânzului, pentru lichidarea unui incendiu care a afectat un autoturism în municipiul Ploiești, pe strada C. T. Georgescu.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Pompierii au ajuns la locul intervenției în cel mai scurt timp, astfel că au reușit să împiedice propagarea focului la restul autoturismului.
Incendiul s-a manifestat la compartimentul motor și a pornit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit produs la nivelul ventilatorului. Nu au fost înregistrate victime, ne anunță ISU Prahova.