Infracțiuni rutiere, consemnate pe 4 și 5 iulie
Publicat pe 2025-07-05 13:39:30 | Mihail Marinescu |

* Viteză peste limita legală și fără permis
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală Valea Doftanei, au oprit vineri, 4 iulie a.c., un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, care a fost înregistrat de aparatul radar rulând cu viteza de 82 km/h (+32 km/h față de limita legală).
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
* Reținut pentru multiple infracțiuni rutiere
Vineri 4 iulie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Călugărească au depistat că un autoturism, care a fost oprit pentru control, pe Drumul Național 1B, autoturism condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitate, era cu plăcuțele de înmatriculare ce aparțin unui alt vehicul.
Verificările ulterioare efectuate pe baza seriei de șasiu a autoturismului au indicat faptul că acesta nu este înregistrat în bazele de date.
Totodată, s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
* Autoturism neînmatriculat, depistat în trafic
O problemă asupra unui autoturism a fost depistată și de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești. Aceștia au oprit, în data de 4 iulie a.c., în jurul orei 10:30, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 21 de ani, din municipiu.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că autoturismul nu figurează ca fiind înmatriculat.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
* Depistat conducând fără permis
În dimineața de 5 iulie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Bălțești au oprit, pe Drumul Județean 233 din localitatea Surani, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.