Bărbat reținut pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe
Publicat pe 2025-05-13 13:27:05 | Mihail Marinescu |

Individul este din Ploiești ar fi agresat fizic, pe strada Poștei, un alt bărbat cu care intrase în conflict
Polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au reținut luni, 12 mai, un ploieștean bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
În fapt, în cursul dimineții, în jurul orei 08.00, polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat de 55 de ani, din municipiul Ploiești, cu privire la faptul că ar fi fost agresat de către o persoană necunoscută.
Din cercetări s-a stabilit faptul că între apelant și persoana bănuită de comiterea faptei ar fi izbucnit un conflict spontan, în timp ce se aflau pe strada Poștei, în urma căruia persoana reclamată l-ar fi lovit cu pumnul, în zona feței, pe apelant.
Bărbatul de 55 de ani a necesitat transportarea la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care s-a constatat faptul că nu se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă, ulterior, bărbatul de 55 de ani a revenit asupra celor declarate, stabilindu-se faptul că există risc iminent, astfel fiind dispus un ordin provizoriu de protecție.
În urma verificărilor efectuate în teren, la scurt timp, a fost identificată și depistată persoana bănuită, ca fiind un tânăr de 24 de ani din Municipiul Ploiești, care a fost condus la sediul unității de poliție, în vederea audierii.
În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luarea unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.