Tânăr reținut, pentru 24 de ore, pentru furt și furt calificat
Publicat pe 2025-05-09 14:04:28 | Mihail Marinescu |

Individul este acuzat că ar fi furat un telefon mobil dintr-o clinică medicală din Ploiești!
Joi, 8 mai, polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Ploiești au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din municipiul Ploiești, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt și furt calificat.
În fapt, cu o zi înainte, în speță pe 7 mai a.c., o tânără de 24 de ani, în calitate de asistent medical în cadrul unei clinici din Municipiul Ploiești a sesizat polițiștii Secții nr. 1 cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi sustras, din incinta clinicii, un telefon mobil.
În urma activităților investigativ operative, persoană bănuită de comiterea faptei a fost identificată și depistată, fiind condusă la sediul unității de poliție, în vederea audierii.
Telefonul mobil, în valoare de 1.800 de lei, a fost recuperat și predat persoanei vătămate.
În baza probatorului administrat, față de tânărul de 21 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal, ne anunță IPJ Prahova.