Un nou „episod” din seria prezentărilor de cazuri în care conducători auto au fost depistați sub influența alcoolului!

Publicat pe 2025-11-24 14:11:17 Mihail Marinescu

* Implicat în accident rutier 

Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați la data de 22 noiembrie a.c., cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, pe Drumul Național 1 (E60), în localitatea Băicoi. 
Aceștia s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 43 de ani, din orașul Comarnic, ar fi condus un autoturism pe Drumul Național 1 (E60), iar în zona km 77+700, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula în fața sa. 
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. 
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

* Cu alcoolemie de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, implicat în accident rutier 

Tot în data de 22 noiembrie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, în parcarea unei societăți comerciale, cu sediul pe Șoseaua Vestului din municipiu. Aceștia s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 58 de ani, din municipiu ar fi condus un autoturism în parcarea amenajată aferentă societății comerciale și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 53 de ani, în aceeași direcție de mers. 
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. 
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. 

* Alcoolemie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat 

23 noiembrie, noaptea, bărbat de 37 de ani, din Ploiești, depistat la volan sub influența alcoolului de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, pe o stradă din zona de vest a municipiului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. 

* Cu alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, implicat în accident rutier soldat cu pagube materiale 

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Comarnic, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la data de 22 noiembrie a.c., în jurul orelor 21.22, au fost sesizați de către un participant la trafic, cu privire la faptul că un conducător auto ar fi acroșat un autoturism staționat. 
Aceștia s-au deplasat la fața locului și au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat de 46 de ani din orașul Comarnic. 
În urma testării cu aparatul etilotest, a reieșit o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. 
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. 

* Alcoolemie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

22 noiembrie, pe DN 1A, în Măgurele, conducător auto (bărbat, 54 de ani, din Măgurele) depistat, de către polițiștii din cadrul Secției de Poliție Bălțești, sub influența alcoolului. Individul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. 

* Sub influența băuturilor alcoolice, implicat în accident rutier 

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați la data de 22 noiembrie a.c., cu privire la producerea unui accident rutier pe Șoseaua Națională din comuna Bănești. 
Aceștia s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 32 de ani, din județul Dâmbovița ar fi condus un autoturism pe Șoseaua Națională din localitatea Bănești, iar în zona unui sector de drum în curbă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod. 
Din impact, autoturismul s-a răsturnat pe plafon, în afara părții carosabile. În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unei tinere de 29 de ani, pasageră în vehiculul implicat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. 
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă. 

* Alcoolemie de de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat 

A fost rândul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Drajna să depisteze un conducător auto aflat sub influența alcoolului, cu ocazia unui control efectuat asupra unui autoturism duminică, 23 noiembrie, în Măneciu. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 31 de ani din comuna Măneciu. 
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Bărbatul în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. 

* Alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat 

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Urlați în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 23 noiembrie a.c., în jurul orei 17:50 au oprit pentru control un autovehicul care circula pe raza localității Ceptura de Jos. 
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 56 de ani din comuna Fântânele, iar testul cu aparatul etilotest avea să indice rezultatul de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. 

* Alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat 

Bărbat de 52 de ani, din Ploiești, depistat sub influența alcoolului cu ocazia unui control efectuat duminică, 23 noiembrie, pe DN 1B, în Valea Călugărească, de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Conducătorul auto emana halenă alcoolică și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. 
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.