Polițiștii prahoveni, alături de peste 500 de elevi în cadrul activităților preventive desfășurate în zilele de 19 și 20 noiembrie a.c.
| Publicat pe 2025-11-20 14:07:28 | Mihail Marinescu |
Polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară, împreună cu polițiști specializați în domeniul ordinii publice, rutieră, investigațiilor criminale, poliției canine au desfășurat în zilele de 19 și 20 noiembrie a.c., o serie de activități preventive în mai multe unități de învățământ din județ, în cadrul unor campanii aflate în derulare la nivelul inspectoratului.
Activitățile preventive s-au desfășurat în prezența a peste 500 de elevi și peste 70 de cadre didactice și au avut ca obiectiv informarea acestora cu privire la prevenirea fenomenului de bullying, prevenirea violenței, prevenirea traficului de substanțe interzise și a altor comportamente de risc, precum și respectarea regulilor de circulație rutieră.
Scopul acțiunilor integrate îl reprezintă consolidarea nivelului de siguranță publică în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar, precum și asigurarea unui climat educațional optim, caracterizat prin ordine și disciplină.
Obiectivele operaționale vizează prevenirea manifestărilor cu potențial violent în rândul elevilor, responsabilizarea acestora cu privire la consecințele și riscurile asociate adoptării unor conduite antisociale, prevenirea și combaterea absenteismului școlar, precum și descurajarea consumului de produse din tutun în perimetrul instituțiilor de învățământ.
Totodată, activitățile includ verificarea modului de exercitare a atribuțiilor de serviciu de către personalul de pază și monitorizarea respectării normelor privind circulația rutieră în zonele din proximitatea școlilor.
Polițiștii ne anunță că astfel de acțiuni vor fi menținute și în perioada următoare, „întrucât prioritatea polițiștilor este menținerea unui mediu sigur pentru desfășurarea procesului educațional și prevenirea tuturor faptelor cu caracter antisocial”.















