IPJ Prahova: Pași spre vacanță în siguranță, sub supravegherea polițiștilor
| Publicat pe 2025-10-25 16:19:31 | Mihail Marinescu |
În această săptămână (n.r. 20-26 octombrie), polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au desfășurat activități de educație rutieră în mai multe unități de învățământ din județ, ne informează IPJ Prahova.
Scopul acestor acțiuni a fost creșterea gradului de siguranță în trafic și formarea unui comportament preventiv în rândul elevilor.
Polițiștii le-au prezentat copiilor principalele reguli de circulație, modul corect de traversare a străzii și importanța respectării semnelor și indicatoarelor rutiere.
Activitățile au fost interactive, iar elevii au primit răspunsuri la întrebări și exemple practice din situațiile întâlnite în trafic.
Totodată, mai spune sursa citată, a fost reluată instruirea patrulelor școlare de circulație, formate din elevi care sprijină activitățile de siguranță rutieră în zona unităților de învățământ.
Polițiștii le-au oferit acestora recomandări privind modul de acțiune pentru asigurarea traversărilor în siguranță.
Inspectoratul de Poliție Județean Prahova va continua aceste acțiuni educative, în parteneriat cu unitățile școlare, pentru a contribui la formarea unei conduite rutiere responsabile în rândul celor mai tineri participanți la trafic.















