Sub influența alcoolului, la volan!
Publicat pe 2025-10-16 12:43:41 | Mihail Marinescu |

* Alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat
Polițiștii Serviciului Rutier aflându-se, pe 15 octombrie, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Independenței din orașul Urlați, au oprit pentru control un autoturism, iar în urma verificărilor efectuate aceștia au depistat că respectivul conducător auto (bărbat de 52 de ani, din Urlați) emana halenă alcoolică.
Testat cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
*Alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat
Tot în data de 15 octombrie avea să fie depistat, de către polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Ploiești, un conducător auto (bărbat, 63 de ani, din Bălțești) care, de asemenea, emana halenă alcoolică.
Autoturismul a fost oprit, pentru control, în timp ce circula pe Șoseaua Nordului către Șoseaua Vestului.
Testul cu aparatul etilotest a dat un rezultat de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.