Percheziții domiciliare într-un dosar de lovire sau alte violențe, furt și tulburarea ordinii și liniștii publice


Polițiștii Biroului de Combatere a Furturilor din Locuințe din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au pus în executare, în dimineața zilei de 11 iunie a.c., cinci mandate de percheziție domiciliară la adresele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, furt și tulburarea ordinii și liniștii publice. 
Din cercetările efectuate și din probatoriul administrat până în prezent a rezultat faptul că, la data de 11 mai a.c., în zona de sud a municipiului Ploiești, între mai multe persoane ar fi izbucnit un conflict care a degenerat în acte de violență. 
Totodată, prin comportamentul manifestat, persoanele implicate ar fi tulburat ordinea și liniștea publică. 
În urma activităților desfășurate, două persoane au fost conduse la sediul unității de poliție, în vederea audierii și stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care au fost comise faptele cercetate. 
Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești. 
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale, identificării tuturor persoanelor implicate și dispunerii măsurilor legale care se impun
..Citeste mai departe..

Acțiuni privind infracțiuni de delapidare, evaziune fiscală și spălare a banilor!


În cadrul Operațiunii „JUPITER”, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, miercuri, 10 iunie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în județul Prahova. Activitățile procedurale sunt efectuate într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, evaziune fiscală și spălare a banilor.
..Citeste mai departe..

Opt percheziții domiciliare efectuate de polițiștii ploieșteni pentru documentarea unor infracțiuni contra patrimoniului


În cadrul Operațiunii „JUPITER”, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Ploiești au pus în executare, în dimineața de 10 iunie a.c., opt mandate de percheziție domiciliară la imobile folosite de mai multe persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului. 
Activitățile sunt desfășurate în cadrul mai multor cauze penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, violare de domiciliu și distrugere.
..Citeste mai departe..

Plecare voluntară


Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliție Puchenii Mari au fost sesizați marți, 26 mai a.c., de către o femeie, despre faptul că fiul său, BADEA IONUȚ MARIUS, de 22 de ani, în data de 26 mai 2026 a plecat în mod voluntar de la domiciliul din comuna Râfov, sat Palanca și nu a mai revenit până în prezent. 

Semnalmente: aproximativ 180 cm înălțime, aproximativ 60 kg, ochi albaștri, păr blond, tuns scurt. 

În momentul plecării acesta purta pantaloni de tip jeans de culoare deschisă, un tricou și adidași de culoare gri-alb. 

Persoanele care pot oferi informații cu privire la tânărul în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112

..Citeste mai departe..

Persoane bănuite de comiterea unor furturi din societăți comerciale, identificați în flagrant delict de către polițiștii stațiunii Bușteni

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bușteni au desfășurat vineri, 15 mai, o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor din societăți comerciale. 
În cadrul activităților desfășurate în jurul orei 14:00, o echipa operativă a depistat în flagrant delict un bărbat de 23 de ani, imediat după ce ar fi sustras produse alimentare din incinta unei societăți comerciale de pe raza stațiunii Bușteni. 
Totodată, în urma continuării cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt, polițiștii au identificat și depistat mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 56 de ani, bănuite că, în decursul ultimelor două săptămâni, ar fi sustras produse alimentare din supermarketuri situate pe raza stațiunii Bușteni, ne comunică IPJ Prahova.
..Citeste mai departe..

Bărbat de 29 de ani, cercetat pentru trafic de persoane!

Și-ar fi supus concubina să practice prostituția! 

Polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 29 ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. 
Din probele administrate în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, bărbatul în cauză, prin acte de violență fizică și psihică, ar fi determinat o persoană vătămată, cu care s-ar fi aflat într-o relație de concubinaj, să practice prostituția. Sumele de bani obținute de către victimă ar fi fost însușite de către cel în cauză, acestea reprezentând unica sursă de venit a acestuia. Pentru a se asigura că persoana vătămată acționa conform indicațiilor, bărbatul ar fi transportat-o în diverse locații, din municipiul Ploiești, unde victima ar fi fost obligată să racoleze clienți.
..Citeste mai departe..

Persoană cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 32 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc. 
La data de 15 mai 2026, persoana în cauză a fost prinsă în flagrant delict, în localitatea Drăgănești, în timp ce ar fi deținut, în autoturismul său, o cantitate de cocaină, porționată în 6 pliculețe, precum și mai multe kituri de creștere a ciupercilor halucinogene.
..Citeste mai departe..

Polițiștii prahoveni au prins doi bărbați care furau din locuințe!

Doi bărbați cercetați pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat din locuințe au fost reținuți, de polițiștii prahoveni, în urma unei ample acțiuni investigativ-operative desfășurate sub coordonarea procurorului de caz. 
Astfel, joi, 14 mai 2026, în urma organizării unui flagrant delict pe raza municipiului Câmpulung, județul Argeș, polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Furturilor din Locuințe Ploiești au procedat la depistarea, imobilizarea și conducerea la sediul unității de poliție a doi bărbați din municipiul București, imediat după comiterea unei infracțiuni de furt calificat și a unei tentative la infracțiunea de furt calificat. 
Cei doi au fost surprinși la scurt timp după ce ar fi pătruns, fără drept, în imobile de tip condominiu, utilizând metoda de operare „chei potrivite/dispozitiv artizanal cu foiță de aluminiu”, mod specific de acțiune întâlnit în sfera infracționalității contra patrimoniului.
..Citeste mai departe..

Percheziții domiciliare efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova, în două cauze penale privind evaziunea fiscală și înșelăciunea

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, pun în executare, în această dimineață de 13 mai, cinci mandate de percheziție domiciliară, în cadrul a două cauze penale aflate în instrumentare. 
Dintre acestea, 3 mandate de percheziție domiciliară sunt puse în executare la sediul social și punctul de lucru ale unei societăți comerciale, precum și la domiciliul administratorului acesteia, toate situate în municipiul Ploiești. 
Activitățile sunt desfășurate pentru completarea materialului probator într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute în Legea nr. 241/2005 referitoare la prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, faptă presupus a fi fost comisă în perioada martie 2024 – februarie 2025.
..Citeste mai departe..

Percheziții domiciliare într-un dosar penal privind infracțiuni la regimul silvic

În această dimineață de 13 mai, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Ordine Publică au desfășurat o acțiune cu efective mărite, în cadrul căreia au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Prahova. Activitățile au fost desfășurate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și furt de arbori din fondul forestier național, fapte presupus a fi fost săvârșite în perioada februarie – martie 2026. 
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la aproximativ 28.000 de lei
..Citeste mai departe..

Bărbat reținut pentru distrugere!

S-a urcat cu picioarele pe capota unei mașini și a produs distrugeri asupra parbrizului! 

Marți, 12 mai, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Secția nr. 1 Poliție Ploiești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați, de către o femeie, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi provocat distrugeri la nivelul parbrizului autoturismului proprietate personală. În urma sesizării, la fața locului au fost mobilizate de îndată echipaje operative de poliție, care au procedat la efectuarea activităților specifice de cercetare, verificare și documentare a situației de fapt, în vederea stabilirii circumstanțelor producerii incidentului și dispunerii măsurilor legale care se impun. 
Din cercetările și investigațiile efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, în seara aceleiași zile, un bărbat ar fi urcat pe autoturismul persoanei vătămate, ulterior aplicând o lovitură cu piciorul asupra parbrizului, provocând distrugeri semnificative la nivelul acestuia.
..Citeste mai departe..

Aproximativ 23.800 de țigarete, susceptibile a proveni din activități ilicite, au fost depistate de polițiștii ploieșteni

Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 de Poliție Ploiești au depistat, în dimineața de 9 mai a.c., în jurul orei 10.00, pe o stradă din municipiul Ploiești, o femeie care manifesta un comportament atipic și care avea asupra sa un bagaj voluminos, preluat anterior dintr-un autoturism. În urma legitimării și a verificărilor efectuate, persoana în cauză a fost identificată, și, după controlul efectuat, au fost identificate 10 cartușe de țigarete, deținute într-o sacoșă. 
Totodată, polițiștii au procedat la controlul autoturismului în cauză, ocazie cu care au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 23.800 de țigarete, respectiv mai multe pachete aparținând unor mărci diferite, susceptibile a proveni din activități ilicite.
..Citeste mai departe..

Percheziții domiciliare, în Cerașu, într-un dosar de furt calificat!

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte au pus în executare, în dimineața zilei de 6 mai, un mandat de percheziție domiciliară, în localitatea Cerașu, județul Prahova, într-un dosar penal care are ca obiect comiterea infracțiunii de furt calificat. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2-10 aprilie 2026, persoana bănuită ar fi pătruns fără drept în incinta unei societăți cu profil de dezmembrări auto, de unde ar fi sustras mai multe componente ale unui autoturism depozitat în curte. 
În urma activităților investigative desfășurate de polițiști, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată ca fiind un bărbat de 52 de ani din localitatea Cerașu. 
Cu ocazia activităților procedurale desfășurate în această dimineață, bărbatul a fost depistat de polițiști și condus la sediul unității de poliție pentru audieri.
..Citeste mai departe..

Percheziții domiciliare, în Ploiești, într-un dosar de furt calificat

Persoana bănuită ar fi sustras, dintr-un autovehicul parcat, suma de 10.000 de lei 

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr.1 Ploiești au pus în executare, în dimineața zilei de 6 mai 2026, două mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Ploiești, județul Prahova, într-un dosar penal care are ca obiect comiterea infracțiunii de furt calificat. 
Din cercetări a reieșit că, la data de 26 aprilie a.c., persoana bănuită de comiterea faptei, în timp ce se afla pe raza municipiului Ploiești, ar fi sustras prin spargerea geamului unui autovehicul, care se afla parcat pe raza municipiul Ploiești, 10.000 de lei. În urma activităților desfășurate, o persoană a fost condusă la sediul unității de poliție, în vederea audierii.
..Citeste mai departe..

    1 2 3 4 5