Arestat preventiv pentru că ar fi furat, în mai multe rânduri, diverse sume de bani dintr-o locuință


Vineri, 16 iulie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Puchenii Mari au fost sesizați, de către o femeie în vârstă de de 90 de ani, din comuna Gherghița, cu privire la faptul că, la data de 15 iulie a.c., i-ar fi fost sustrasă suma de 1.500 de lei, din locuință, de către persoane necunoscute. 
Imediat după primirea sesizării, polițiștii au constituit o echipă de cercetare și au demarat, cu operativitate, activități complexe investigativ-operative și de cercetare penală pentru identificarea persoanei, documentarea activității infracționale și recuperarea prejudiciului. 
Ca urmare a activităților investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Puchenii Mari, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată ca fiind un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Gherghița, sat Malamuc. 
La data de 17 iulie 2026, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la imobilul utilizat de persoana bănuită.
..Citeste mai departe..

Doi bărbați, reținuți de polițiști după comiterea unor acte de violență în public!


Polițiștii din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Cocorăștii Colț, în urma activităților operative desfășurate, au identificat și reținut doi bărbați bănuiți de comiterea unor acte de violență pe raza comunei Brazi, satul Brazii de Sus, județul Prahova. 
La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 04:00, polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat, ar fi fost agresat de două persoane. 
Din primele verificări a reieșit că victima, un bărbat de 45 de ani, în timp ce se afla pe terasa unei unități de alimentație publică, ar fi fost lovită, pe fondul consumului de alcool, de doi bărbați, care i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, după care aceștia ar fi plecat într-o direcție necunoscută.
..Citeste mai departe..

Percheziție domiciliară în Albești-Paleologu


Se fac cercetări într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de producerea de produse accizabile, deținerea și comercializarea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal autorizat 

Joi, 16 iulie, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în localitatea Albești-Paleologu, județul Prahova. 
Activitatea este desfășurată într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de producerea de țigarete în afara unui antrepozit fiscal autorizat, deținerea și comercializarea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false peste limita a 1 kg de tutun de fumat, fapte presupus a fi fost comise în perioada mai 2026 – prezent. 
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat bănuiala rezonabilă, anume că persoana vizată ar fi achiziționat tutun de fumat, din care ar fi produs la domiciliul său, care nu este antrepozit fiscal autorizat, țigarete confecționate artizanal, pe care le-ar fi comercializat ulterior către diferite persoane.
..Citeste mai departe..

Se întâmplă şi aşa ceva pe şoselele judeţului!

La volan, sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive. Un şofer a ieşit „pozitiv” la substanța amphetamine, iar şoferiţa consumase Canabis!
Joi, 18 mai a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN1-E60 au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani din Comarnic. Pe motiv că acest conducător auto manifesta un comportament suspect, poliţiştii l-au testat cu aparatul DrugTest, care avea să indice „pozitiv” la substanța amphetamine.
* În jurul orei 16.00, și polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Apostolache au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că ar fi fost implicat într-un accident cu pagube materiale.
..Citeste mai departe..

Percheziții ale poliţiştilor în Dumbrăveşti şi în Ploieşti, la persoane bănuite de furt calificat

UPDATE, 19 mai:
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate de polițiștii Biroului de Combatere a Furturilor din Locuințe au fost descoperite mai multe mijloace materiale de probă, anunţă IPJ Prahova.
Poliţiştii reamintesc faptul că, în cazul unei fapte de furt calificat, persoanele bănuite ar fi sutras în luna martie a.c., din cadrul unei societăți comerciale, bunuri precum conductori electrici, componente din cupru ale unui transformator, mai multe pompe de apă, acumulatori ai unui generator, calorifere electrice, creând astfel un prejudiciu de aproximativ 250.000 de euro.
În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, polițiștii au reținut pentru o perioadă de 24 de ore doi bărbați cu vârstele de 30 și respectiv 35 de ani, urmând să fie prezentați unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive
..Citeste mai departe..

Aţi văzut-o?

Fetiţa, care are doar 13 ani, a plecat voluntar de acasă şi nu a mai revenit. Mama ei a alertat Poliţia

Joi, 18 mai a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii Secției nr.10 de poliție rurală Valea Călugărească au fost sesizați de către o femeie din comuna Dumbrava cu privire la faptul că, fiica sa, MÎNDROC RUXANDRA ELENA, în vârstă de 13 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
Semnalmente: greutate aproximativ 80 de kg, înălțime aproximativ 1,60 metri, constituție robustă, ochi căprui, păr lung de culoare șaten.
..Citeste mai departe..

Reținut pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe

Un individ de 53 de ani, din Filipeştii de Pădure, l-a lovit în zona capului, cu un obiect contondent, pe o persoană cu are intrase într-o discuţie în contradictoriu!

Miercuri, 17 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Florești au reținut o persoană din comuna Filipeștii de Târg, bănuită de infracțiunea de lovirea sau alte violențe.
Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul zilei de ieri, în jurul orei 15.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi fost agresată.
..Citeste mai departe..

210 sancțiuni aplicate de poliţiştii prahoveni în 14 acţiuni organizate pe 17 mai

15 permise de conducere au fost retrase

Pe tot parcursul zilei de ieri, 17 mai a.c., polițiștii din cadrul Inspecoratului de Poliție Județean Prahova au organizat și desfășurat 14 acțiuni pe linie rutieră, de ordine publică dar și investigații criminale.
Acțiunile s-au desfășurat pe drumurile naționale din județ, în muncipiile Ploiești și Câmpina, în orașele Bușteni, Breaza, Boldești Scăieni, Comarnic, Urlați și Vălenii de Munte, dar și în comunele Blejoi și Florești.
Astfel, în cadrul activităților au fost legitimate peste 400 de persoane, au fost controlate peste 300 de autovehicule și au fost efectuate 200 de testări cu aparatul etilotest.
În cadrul celor 14 acțiuni au fost aplicate 210 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 60.000 de lei.
..Citeste mai departe..

Acțiune a polițiștilor pentru prevenirea consumului de alcool și droguri la volan

În cursul nopții trecute, în intervalul orar 22.00-01.00, polițiști rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier Prahova au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere cauzate de șoferii care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, dar și pentru combaterea regimului legal de viteză.
Acțiunea s-a desfășurat pe mai multe artere din cadrul municipiului Ploiești, în vederea asigurării unui climat de siguranță rutieră. Astfel, în cadrul activităților au fost controlate peste 100 de autovehicule și au fost efectuate peste 50 de testări cu aparatul etilotest, dar și 5 testări cu aparatul DrugTest.
Au fost aplicate 59 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 19.000 de lei.
..Citeste mai departe..

Depistați în vederea executării pedepsei închisorii

La data de 16 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.2 de poliție Ploiești au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Ploiești pe numele unui bărbat în vârstă de 61 de ani, din municipiu.
Acesta a fost condamnat la 150 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, ulterior fiind depus la Penitenciarul Mărgineni din județul Dâmbovița, unde a fost încarcerat.

* Tot ieri, și polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Blejoi au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Ploiești pe numele unui tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Bucov.
Respectivul a fost condamnat la 2 ani și 260 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, ulterior fiind depus la Penitenciarul Mărgineni din județul Dâmbovița, unde a fost încarcerat
..Citeste mai departe..

A fost găsită în Vaslui! Soţul său anunţase Poliţia când a văzut că femeia nu a mai revenit acasă, în Măgurele!

UPDATE:
Poliţia a găsit-o pe doamna respectivă în judeţul Vaslui, femeia declarând că nu a fost victima vreunei agresiuni!

ŞTIREA INIŢIALĂ:
O femeie din Măgurele a plecat în mod voluntar de acasă, pe 15 mai, şi nu a revenit nici până acum! Soţul său a alertat Poliţia!
Cei care o văd sunt rugaţi să se adreseze unei secţii de poliţie sau să sune la 112!

Marţi, 16 mai a.c., în jurul orei 9.00, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Bălțești au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, în după amiaza zilei de 15 mai a.c., soția sa, GOIA MARIANA, în vârstă de 44 de ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliul din comuna Măgurele și nu a mai revenit.
..Citeste mai departe..

Percheziții la persoane bănuite de furt calificat și tâlhărie!


UPDATE, 17 MAI:
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost descoperite mai multe mijloace materiale de probă.
În cazul faptei de furt calificat, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Cocorăștii Colț au reținut pentru o perioadă de 24 de ore, 4 tineri cu vârstele cuprinse între 18 și 26 de ani, urmând să fie prezentați unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Totodată, în cazul activităților desfășurate de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a unui tânăr în vârstă de 19 ani, din  municipiul Ploiești
..Citeste mai departe..

Au fost prinşi hoţii de la Cornu!

Pe 19 aprilie, aceştia au sustras mai multe bunuri dintr-o unitate comercială. Ei sunt din Poiana Câmpina, cu vârstele de 16, 20 şi 22 de ani

Polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Valea Doftanei au reținut duminică, 14 mai a.c., trei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
În fapt, la data de 19 aprilie a.c., polițiștii Secției de poliție rurală Valea Doftanei au fost sesizați de către reprezentatul unei societăți comerciale despre faptul că din incinta unității situată în comuna Cornu i-ar fi fost sustrase mai multe bunuri în valoare de 25.000 de lei. În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate polițiștii au identificat persoanele bănuite de săvârșirea faptei fiind vorba de trei tineri cu vârstele de 16, 20 și respectiv 22 de ani, din comuna Poiana Câmpina, care ulterior au fost conduși la sediul unității pentru audieri.
..Citeste mai departe..

    110 111 112 113 114 115 116